You’re Temporarily Blocked

Investiția în elementele de bază ale criptomonedei, 2. În ce criptomonede să investești?

El a avut amabilitatea să ne acorde un amplu interviu despre elementele ce dau valoare investiția în elementele de bază ale criptomonedei, evoluţia recentă a pieţei cripto, caracteristicile acesteia şi perspectivele viitoare, precum şi riscurile din spatele acestor active. În acest sens, trebuie stabilite de la început o strategie şi o perspectivă de timp pe care va fi făcută investiţia.

Aceste două aspecte sunt extrem de importante pentru că deşi moneda aleasă este solidă din punct de vedere al proiectului şi al caracteristicilor de bază, alegerea unui moment nepotrivit de intrare în piaţă, cum ar fi când preţul se află la maxime istorice, poate duce la obţinerea unor investiția în elementele de bază ale criptomonedei negative.

Pe de altă parte, investiţia într-o monedă cu perspective mai slabe, dar într-un scop speculativ, cu un orizont de deţinere mai mic, poate să aducă randamente bune.

Putem spune că monedele solide din punct de vedere al caracteristicilor fundamentale oferă şanse mai mari de reuşită pe termen mai lung, întrucât, dacă proiectul şi echipa din spate sunt serioase, vor continua procesul de dezvoltare şi pot crea valoare pentru deţinători", ne-a declarat Radu Puiu. Radu Puiu: Dacă destul de multe persoane consideră că un bun este valoros, acesta devine valoros.

Aceasta a fost modalitatea în care a fost acordată valoarea monedelor antice, iar acest lucru se aplică valorii operelor de artă.

Crypto Club. Ce luăm în calcul când analizăm piaţa crypto: contextul macroeconomic, pieţele de capital, specificul, ciclicitatea pieţei şi evoluţia BTC Autor: Alex Ciutacu Postat la 04 august 57 afişări Tweet Investitorii interesaţi de piaţa activelor digitale trebuie să analizeze atât contextul economic în care realizează investiţii, cât şi elementele specifice care ţin de piaţa criptomonedelor, cum ar fi ciclicitatea bine definită sau dominaţia Bitcoin BTC la nivelul întregii pieţe, a explicat Paul Achim, analist şi trader. Investitorii interesaţi de piaţa activelor digitale trebuie să analizeze atât contextul economic în care realizează investiţii, cât şi elementele specifice care ţin de piaţa criptomonedelor, cum ar fi ciclicitatea bine definită sau dominaţia Bitcoin BTC la nivelul întregii pieţe, a explicat Paul Achim, analist şi trader. O persoană sau o companie interesată de investiţii în piaţa criptomonedelor trebuie să-şi înceapă analiza prin contextul macroeconomic în care ne aflăm, iar Paul Achim recomandă verificarea evoluţiei indicelui dolarului american DXYîntrucât urmăreşte evoluţia do­larului în comparaţie cu celelalte valute de re­ferinţă. Un al doilea aspect care trebuie urmărit ţine de evoluţia pieţelor de capital, dacă acestea trec printr-o perioadă de bull market sau una de bear market.

Prin urmare, percepţia oamenilor cu privire la bunul respectiv îi oferă valoarea. Preţul dat al unui activ suport va depinde de caracteristicile pieţei şi, la fel ca multe valute ale băncilor centrale, fiecare token din spaţiul cripto are caracteristici diferite pentru a preveni deprecierea şi pentru a ajuta la menţinerea valorii sale pe piaţă. Criptomonedele îşi câştigă valoarea în funcţie de amploarea implicării comunităţii.

investiția în elementele de bază ale criptomonedei ce să investești în 2022

Totuşi, având în vedere că majoritatea monedelor digitale de pe piaţă sunt emise de corporaţii private legate de o tehnologie de blockchain, unii factori de valoare cripto vor decurge din imaginea şi eficienţa acestor companii cum ar fi viabilitatea proiectului şi valoarea percepută.

Raritatea reprezintă natura finită a monedelor digitale. În scenariul perfect, cererea ar trebui să depăşească oferta de monede, pentru a o face mai valoroasă. De exemplu, oferta finită de Bitcoin nu va depăşi niciodată 21 de milioane de monede.

Fiind cea mai populară criptomonedă de pe piaţă, Bitcoin se bucură astfel de o cerere mare şi de o creştere a valorii.

Proiectul crypto românesc ZoidPay a primit o investiție de 75 de milioane de dolari

În încercarea de a alimenta creşterea valorii, unele valute aplică un mecanism de "ardere", care distruge o parte din oferta de monede. Orice valoare a criptomonedei depinde de viabilitatea generală şi de progresul dezvoltării proiectului.

Proiectele care continuă să se dezvolte, atingând un reper după altul, stabilesc parteneriate profitabile sau lansează software uşor de utilizat devin mai valoroase în ochii pieţei.

Toţi aceştia sunt indicatori, contribuind în mare parte la sentimentul pozitiv din jurul proiectului şi influenţând valoarea criptomonedei. Există o diferenţă semnificativă între o criptomonedă "bună" din punct de vedere al caracteristicilor fundamentale şi o investiţia bună într-o criptomonedă.

În concluzie, putem spune că monedele solide din punct de vedere al caracteristicilor fundamentale oferă şanse mai mari de reuşită pe termen mai lung, întrucât, dacă proiectul şi echipa din spate sunt serioase, vor continua procesul de dezvoltare şi pot crea valoare pentru deţinători. Reporter: Din luna noiembrie şi până la mijlocul lunii februarie, criptomonedele în general şi Bitcoin în special au avut o evoluţie în mare parte descendentă, după ce în au revenit pe radarul investitorilor.

Care credeţi investiția în elementele de bază ale criptomonedei sunt principalele motive care au stat la baza acestei dinamici?

Cum faci bani din Crypto in 2023? ai pierdut sansa sau inca mai e timp?

Radu Puiu: Bitcoin este principalul motor al pieţei monedelor virtuale, direcţia sa de evoluţie dictând mişcarea majorităţii monedelor din piaţă datorită dominanţei sale şi a capitalizării foarte ridicate.

Această caracteristică ne ajută să identificăm mai uşor factorii care au stat la baza scăderii Bitcoin şi, ulterior, a pieţei de criptomonede din ultimele luni. Cel mai important este legat de Rezerva Federală a Statelor Unite.

Bill Gates lovește în criptomonede: „Se bazează 100% pe teoria prostului mai mare”

Instituţia intenţionează să retragă stimulentele de pe piaţă, motiv pentru care activele riscante la nivel global au avut de suferit. Odată cu intenţiile Fed, dinamica similară a criptomonedelor şi a acţiunilor sugerează că cele două clase de active au început să marcheze evoluţii similare. Acest lucru este confirmat de datele prezentate de compania IntoTheBlock conform cărora corelaţia dintre Bitcoin şi acţiunile din SUA a atins recent un record de peste 0, Această corelaţie pozitivă ridicată susţine ideea în care Bitcoin va continua să urmeze direcţia de evoluţie a indicilor din SUA.

Reporter: Există vreo diferenţă sau asemănare între factorii din spatele scăderii de acum a Bitcoin sau a altor monede virtuale şi scăderile anterioare care au precedat însă apoi noi recorduri? De asemenea, există anumite păreri conform cărora piaţa cripto reprezintă o bulă investiția în elementele de bază ale criptomonedei care a început să răsufle odată mark zuckerberg investește în criptomonede semnalele băncilor centrale de reducere a lichidităţilor din economia financiară.

Crypto Academy

Desigur, există şi opinii ce scot în evidenţă caracteristicile şi viitoarea utilitate a acestor criptoactive plăţi, raritate, adopţie de exemplu de către state. Care este părerea dumneavoastră, a început spargerea acestei aparente bule financiare sau discutăm doar de o corecţie a unei pieţe unde underlying-ul începe să fie din ce în ce mai apreciat şi utilizat? Radu Puiu: Este greu de identificat ce se află exact în spatele oricărei scăderi a pieţei de monede digitale.

Totuşi, de această dată, căderea Bitcoin pare a fi o parte dintr-o poveste mai amplă deoarece piaţa de valori a avut o tendinţă descendentă similară de la începutul anului. Acest lucru este probabil un răspuns normal, de adaptare, din partea investitorilor la veştile privind modificările viitoare care sunt aşteptate. Aici ne referim în special la intenţia anunţată de Rezerva Federală de a majora ratele dobânzilor şi de a încheia programul de stimulare mai devreme decât planificase iniţial.

De ce scade Bitcoin: Riscurile investitiei in criptomonede

În momentul în care condiţiile de piaţă devin mai puţin favorabile iar rezultatele pozitive nu se mai găsesc la nivel extins, investitorii tind să vândă activele mai riscante iar monedele digitale fac parte din această categorie. Această corelaţie nu era prezentă în perioadele anterioare de creştere, neobservându-se o legătură directă între piaţa de capital şi criptomonede. Pe măsură ce mai mulţi investitori tradiţionali au pătruns în spaţiul monedelor digitale în ultimii doi ani, pieţele bursiere şi Bitcoin au devenit din ce în ce mai conectate.

Dacă discutăm despre bule putem argumenta că majoritatea pieţelor financiare s-au aflat într-un astfel de fenomen pe parcursul ultimilor doi ani, banii ieftini şi capitalul suplimentar obţinut de populaţie fie prin economisire fie prin stimulente, pompând evaluările la nivel extins. De la automobile la ceasuri de lux, de la materii prime la acţiuni, economia s-a trezit într-un scenariu în care preţurile creşteau pe plan extins beneficiind de lichiditatea imensă din pieţe.

Prin urmare nu consider că putem discuta despre o bulă în ceea ce priveşte piaţa monedelor digitale, având în vedere că această tendinţă a fost la nivel extins, făcându-şi apariţia pe fondul unui context special. Prin urmare, adoptarea monedelor digitale de către tot mai mulţi actori instituţionali oferă o altă dimensiune pieţei şi modifică semnificativ datele scenariului comparativ cu scăderile anterioare, când nivelul de adopţie era mult mai mic iar activele digitale erau un subiect "taboo".

  • Cum să devii un investitor cripto mai inteligent - Urmați aceste sfaturi pentru mai mult profit
  • Despre Blockchain, investițiile în criptomonede și deschizătorii de drumuri de la Elrond din Sibiu Foto: Getty Images Când am fost să mă tund am povestit cu frizerul meu despre investițiile în criptomonede, despre Elrond și cu ce se mănâncă blockchain-ul.

Reporter: Consideraţi că există o influenţă a politicilor monetare asupra activelor cripto în ultima decadă? Pentru că între şi investiția în elementele de bază ale criptomonedei avut o creştere spectaculoasă a pieţei cripto şi a celei bursiere, iar mulţi pun această evoluţie pe seama politicilor monetare relaxate aflate în implementare după criza financiară globală.

De asemenea, cum vedeti viitorul pieţei cripto, mai ales în viitorul context din pieţe, de lichiditate în diminuare?

  1. Criptomonedele și prima reglementare specifică din legislația națională prin Codul fiscal
  2. Crypto Club.
  3. Principii de tranzacționare pe bursa criptovalutară | ProfitPoint
  4. Acasă Știri Cele mai bune criptomonede pentru investiții pe termen lung Cele mai bune criptomonede pentru investiții pe termen lung By Motiur Rahman - Citire rapida 23 decembrie Având în vedere volatilitatea asociată adesea cu criptomonedele, este ușor să presupunem că acestea sunt doar active speculative concepute pentru investiții pe termen scurt.
  5. Noutati legislative.
  6. One moment, please
  7. În plus, planul dvs.
  8. Planul de acțiune privind FinTech: pentru un sector financiar european mai competitiv și mai inovator Introducere FinTech — inovarea bazată pe tehnologie în domeniul serviciilor financiare — s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani și are un impact asupra modului în care sunt produse și livrate serviciile financiare.

Radu Puiu: Politicile monetare influenţează întregul comportament investiţional, indiferent de natura instrumentului, fie că ne referim la acţiuni, imobiliare sau materii prime.

Un mediu favorabil pentru investiţii va fi benefic în comparaţie cu un mediu restrictiv. O politică monetară relaxată presupune rate scăzute de dobândă şi un nivel ridicat de lichiditate a pieţelor, pe scurt "bani ieftini".

Ghid începători privind cripto futures, opțiuni de tranzacționare și contracte

Acest context este favorabil în principal investitorilor instituţionali, care pot profita de dobânzile scăzute pentru a obţine randamente importante.

În plus, într-un mediu în care dobânzile sunt scăzute, populaţia tinde să se orienteze către consum şi investiţii în detrimentul economisirii, dobânzile oferite de depozitele bancare nefiind atractive.

investiția în elementele de bază ale criptomonedei investiții în bitcoin în prezent

În ultimii ani, dobânzile s-au aflat la minime istorice, în anumite regiuni atingând chiar valori negative, prin urmare consumatorul "plătea" banca pentru a-i păstra economiile.

Acest context a coincis cu apariţia şi extinderea platformelor de tranzacţionare care au devenit "tot mai prietenoase" cu micii investitori, atât prin interfaţă cât şi prin cerinţele de capital. Astfel, investiţiile au devenit o alternativă mult mai populară în rândul populaţiei iar numărul investitorilor de retail a crescut exponenţial. Pe măsură ce gama de instrumente disponibile pentru investiţii s-a extins, micii investitori au reuşit să investească atât în acţiuni cât şi în monede virtuale.

Prin urmare, investiția în elementele de bază ale criptomonedei spune că întreaga piaţa financiară a beneficiat de acest mix, fiind un fel de "furtună perfectă" care a înglobat aspecte favorabile de care au beneficiat atât companiile, ale căror capitalizări de piaţă au atins recorduri absolute, cât şi criptomonedele, care au devenit tot mai numeroase şi familiare micilor investitori.

În plus, capitalul provenit din stimulente care a fost oferit populaţiei sub formă de ajutor în contextul pandemiei a contribuit la alimentarea "boom-ului" din piaţa monedelor digitale pe care l-am văzut în ultimii ani. Dacă analizăm evoluţia din trecut a pieţelor de capital, observăm că acţiunile de creştere, precum companiile de tehnologie, au fost sectorul cu cele mai slabe performanţe în cele trei luni dinaintea şi de după prima majorare de dobândă dintr-un ciclu.

Având în vedere corelaţia puternică actuală dintre Bitcoin şi acţiunile de creştere, pare că va fi destul de greu pentru Bitcoin să crească, cel puţin în primele trei luni de la prima creştere a ratei, care este aşteptată să fie anunţată în martie.

Cum și de unde să cumpărați Dogecoin?

Prin urmare, viitorul apropiat nu cred că sună tocmai bine pentru monedele digitale, dar, pe termen investiția în elementele de bază ale criptomonedei, proiectele mari şi care au fundamente puternice ar putea să reprezinte investiţii interesante, în special în contextul unei inflaţii foarte ridicate. În plus, spectrul reglementărilor viitoare i-ar putea speria pe investitori deoarece administraţia Biden este aşteptată să lanseze o strategie federală privind acest sector în viitorul apropiat.

Reporter: Anumite criptomonede au fost adoptate în portofoliul investiţional de anumiţi investitori majori cu ţinte de preţ foarte ridicate. Vedeţi interesul pentru această piaţă să crească în continuare în următorii ani? De asemenea, ce consideraţi că a dus la această creştere imensă a pieţei, de-a lungul timpului? Radu Puiu: Adoptarea la scară tot mai largă a monedelor digitale a fost unul dintre factorii care au stat la baza extinderii acestei pieţe dar şi a creşterilor puternice.

Românii, încrederea și criptomonedele

Intrarea tot mai multor investitori instituţionali, de la bănci de investiţii la companii cu renume din sectorul tehnologic, a reprezentat un vot de siguranţă pentru micii investitori, fiind considerată o validare a utilităţii sau importanţei acelui instrument.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că majoritatea companiilor mari s-au orientat către cele mai mari monede şi cele mai cunoscute, alegerea principală fiind Bitcoin. Prin urmare prezenţa acestor jucători mari nu a confirmat utilitatea sau interesul pentru întregul spaţiu cripto. Este posibil ca o mare parte din proiectele actuale să dispară sau să nu mai fie relevante peste 10 ani, dar o parte dintre acestea, cele mai stabile şi care oferă cele mai multe avantaje investitorilor au şanse reale să se menţină şi chiar să evolueze.

Investitorii sunt tot timpul în căutare de noi oportunităţi investiția în elementele de bază ale criptomonedei să ofere randamente superioare instrumentelor deja disponibile în pieţe. În plus, noile tehnologii sunt atractive şi pot oferi atuuri majore în cazul în care eşti prezent în piaţă "la început de drum".

Aderarea marilor companii a deschis drumul către o adopţie la o scară mai largă şi în rândul investitorilor de retail, care au impulsionat semnificativ piaţa, dar care par să fi stat şi la baza corecţiilor recente. Wall Street Journal a raportat că în special investitorii de retail au alimentat scăderea preţurilor criptomonedelor după atingerea unor maxime istorice în ultimele luni ale anului De asemenea, MarketWatch a observat că deţinătorii noi şi pe termen scurt, dintre care o parte au cumpărat criptomonede când preţul se afla la maxime, sunt principalii responsabili pentru vânzări, fiind afectaţi de factorul psihologic.

Ce sfat aţi da unui investitor în criptomonede în actualul context? Radu Puiu: Consider că modul în care trebuie abordate investiţiile în criptomonede este similar cu cel utilizat în investiţiile clasice. În primul rând, cercetarea şi informarea sunt foarte importante, având în vedere că este un domeniu nou, complex şi puţin mai abstract, dar ţinând cont şi de lipsa componentei fizice tangibile este foarte important de înţeles în ce urmează să investeşti.

Acest investiția în elementele de bază ale criptomonedei este important pentru a identifica instrumente de încredere şi de a reduce riscul de înşelăciune în contextul lipsei de reglementare a pieţei.

investiția în elementele de bază ale criptomonedei Cele mai bune investiții cripto din 2022

În plus, procesul decizional ar trebui luat pe baza propriei analize şi asumat, fără a asculta "recomandările" altor persoane, care pot avea sau nu interese ascunse. Din punctul meu de vedere, investiţiile în active digitale pot reprezenta un element extra în portofoliul investitorilor, dar cu anumite precizări.

Tranzacționarea criptomonedelor pentru începători

În primul rând ar trebui investite sume pe care să fii dispus să le pierzi şi care să nu îţi afecteze viaţa sau alte obiective personale. Piaţa este extrem de volatilă şi au existat multe cazuri în care acest tip de active au fost folosite pentru a comite fraude sau pentru spălare de bani. De obicei, dacă pare prea frumos să fie adevărat, atunci aşa este şi prudenţa este extrem de importantă în special când în joc este vorba despre bani.

Reporter: Vă mulţumesc! Precizare: Interviul a fost realizat înainte de invazia Rusiei în Ucraina şi implicit înainte de majorarea de dobândă operată de Federal Reserve Fed la mijlocul lunii martie